sâmbătă, 8 octombrie 2011

Oscar si Tanti Roz


Aseara am fost la piesa de teatru "Oscar si Tanti Roz" la sala Toma Caragiu, teatrul Bulandra. A fost un spectacol pe masura cartii cu acelasi nume, autorul ei fiind controversatul scriitor francez Eric-Emmanuel Schmitt.



Oscar si Tanti Roz este un spectacol pentru acei oameni care au uitat ce este viata, au uitat sa traiasca, pentru aceia carora le-au fost "injectata" frica si nu mai pot cobori de pe un balansoar, pentru aceia care dorm diminetile si uita sa mai priveasca un rasarit, pentru cei cu fete incruntate care sunt permanent nemultumiti si neincrezatori in ei, pentru cei care sunt atat de "devotati " muncii incat au incetat sa descopere si altceva in viata, pentru cei fericiti cat si pentru cei mai putin fericiti...pentru ca mesajul este pentru noi toti mai buni sau mai rai.

Oscar este un baiat de zece ani, bolnav de leucemie caruia i se mai dau doar douasprezece zile de trait...si pentru ca nimeni nu are curajul sa-i marturiseasca adevarul ( desi Oscar stie ca va muri), tanti Roz infirmera care il ingrijeste, gaseste o metoda pentru a-l face sa-si accepte diagnosticul si sa mearga in cautarea lui Dumnezeu ( cel care ii va" zambi" in fiecare zi pe masura ce ii va scrie) : "Oscar, baiatule ce-ar fi sa-i scrii tu lui Dumnezeu timp de douasprezece zile(...) si in fiecare zi sa traiesti cat pentru zece ani." Spitalul este lumea lui Oscar, el va descoperi si trai in toate aceste zile prietenia, curajul, speranta, rabdarea, rugaciunea si iubirea pentru Peggy Blue, fata cu pielea " atat de albastra"...
In ultima scrisoare catre Dumnezeu, Oscar ne vorbeste despre viata :"Incerc sa le explic parintilor mei ca viata este un dar buclucas. La început ai tendinţa să-l supraestimezi crezând că viaţa pe care ai primit-o este veşnică. Apoi, dimpotri, îl subestimezi, găsind că-i o porcărie, scurtă de nu-nţelegi nimic din ea şi pe care uneori ţi-ar veni s-o arunci de să nu se vadă. Abia către sfârşit pricepi că nu-i vorba de nici un dar, ci de un simplu împrumut. Pe care trebuie să încerci să-l meriţi." Patru actori foarte buni: Oana Pellea, Marius Manole, Antoaneta Cojocaru si Cristina Cassian reusesc sa ne tina sufletele "deschise" timp de 150 de minute si sa ne transmita cu toate puterea sufletelor lor mesajul piesei: Sa nu uitam ca avem viata de la Dumnezeu, sa ne pastram credinta in Dumnezeu indiferent de situatie, sa nu uitam sa daruim bucuria, iubirea si credinta atat noua cat si celor din jur!


Daca ai mai avea douasprezece zile de trait ai stii ce ti-a mai ramas de realizat in viata? Ai gasi puterea de a trai intr-o zi cat in zece ani? Multi se trezesc dimineata si au impresia ca asa va fi mereu, ca nu li se pot intampla nimic si ca pentru celelalte mai e timp destul, iar pentru ei viata inseamna sa respiri, mananci, bei si dormi..."Treziti-va", va rog....sau mergeti sa-l descoperiti pe Dumnezeu alaturi de Oscar!



Aplauze inca odata actorilor si regizoarei Chris Simion!





Pe curand...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu