sâmbătă, 9 mai 2015

unbending feeling

tu mi-ai dăruit cîndva o antologie de poezie,
și eu ți-am căutat ani întregi printre file
o urmă a pașilor
a gesturilor
a trupului tău
un oftat
o fericire
o schiță îndrăgostită de elefanți
parfumul
ochii
stângăciile
dansul degetelor în foișorul lui James...


însă poezia pe care mi-ai dăruit-o la apus
mi-a mărturistit că este nepurtată
că ai trecut odată pe la ea într-o sîmbătă după-amiază
te-ai îmbătat cu măsura traducerilor din Alcaraz, Miguel și Piné,
că ai fost sincer și crud cu ea,
ai abandonat-o pe noptieră, și mai apoi
ai ghemuit-o printre celelalte, în bibliotecă, într-un colțișor al iluziei clișeistice
căci fusesei cândva rănit de o himeră a Zeului Olimp.



mi-a mai spus, că într-o seară, te-a auzit plângând pe fotoliul din sufragerie,
pentru că îți pierdusei poneiul alb de pe balcon,
probabil zburase de la atîtea sintaxe despuiate

 poezia ar fi vrut să-și rupă singură pânzele
și să-ți șteargă lacrimile cu o batistă țesută din bumbacul poeților spanioli, chilieni, englezi
auzise ea, de la anumiți romancieri Marquez sau Llosa, cred
până să-și născocească ea,
durerile, pasiunile, nașterile, morțile, plasticizările,
tu ai adormit suspinând.

la miezul nopții te-ai trezit...
ai fugit în bucătărie,
ți-ai pus într-o ceșcuță japoneză ceai de mușețel
și te-ai întors vizitând Muzeul Inocenței din Instanbul

a ațipit poezia, în buzunarul uneia dintre cămășile  albastre, bej, albe
tu îi furasei endorfina...

nu a uitat săraca
neputința
unui florar de a picta din amprente trandafiri pe tâmplele copiilor creației.







 your eyes are my unbending feeling
 I had never felt so much kindness before.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu