joi, 7 aprilie 2016

Visuri sfărîmate...



dacă aș fi fost Dumnezeu,
ți-aș fi sudat toate visurile sfărîmate
de inimă, acolo pe unde îmi spui deseori
că te doare
ruina...
atâtor înșelări miope.

pururea, tu uiți să-ți chemi gunoierii
să-ți ia resturile de nenorociri, temeri de moarte și căsătorie,  în care te-ai compromis
să trăiești



îmi spui că ai luptat, dar uneori compromisul
are toartele împletite cu diamante
și că timpul zboară, toata lumea e pe val
și tu încă te lupți ca Sancho Panza cu morile de vînt
să cuprinzi valurile lui Woolf
iar eu îți cînt, mîngâindu-ți brunul păr
ce s-a mai albit
a mai trecut un an...
peste sufletul tău, scriitorul meu
ți s-au cam aburit ochelarii?

răbdare,
răbdare,
neîntrerupta răbdare,
necesară oricăror
fîșii de vârstă,
și cauți în ochii mei
eternitatea acelor clipe de liniște, strâns în brațe,
precum un copil,
fascinat de o nimfă.


...
ne-am iubit din prima secundă de cînd ne-am cercetat ochii
dar ne-a luat unspreceze luni
să ne recunoaștem pe după povești
să ne decupăm din tăceri
să-mi deslușești armonia
sculptura
palma...


să ne sărutăm frînturile de aripi
să ne înălțăm zmeiele,
când ne avem la piept
...
dacă nu m-ai fi așteptat
ce s-ar fi întâmplat oare cu poezia?

Ești unic.
Te iubesc,
fără frînă
...

Ești o bucată,
dintr-atîtea visuri sfărîmate ale celor din Aquila.